Valentina Becart : Câteva gânduri alăturate volumului “Două lacrimi de cer”
..În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost “Leagăn şi vatră”, aşa cum este “zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…
…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire… …aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa… …floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui… …floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată. Poezia este cea care mă ajută să evadez din “sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe “ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!
Dumnezeu mi-a dăruit un “talant “… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să “strălu
cească în plină lumină “! Cuvântul – m-a chemat! O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.
Mă aflam la o răscruce: “Quo vadis ?!”Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un “duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o “muzică dumnezee”:
– “Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”. Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn: Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – “Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin “hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.
– “Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”
– “Sincer! Nu…”
– “Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui>>>>>
